În Valea Timocului, unde trăiesc români de sute de ani, s-a născut acum peste o sută de ani o fetiță pe nume Măndălina. Tatăl ei era sârb, mama româncă.
Pe atunci fetele nu prea erau lăsate la școală, dar ea a învățat carte și iubea rugăciunea de mică.
S-a măritat la nouăsprezece ani, în satul Mălainița. Peste puțin a venit războiul, iar soțul ei nu s-a mai întors. A rămas singură, cu un copil mic în brațe.
Nu s-a plâns și nu s-a înrăit. Avea un cuvânt pe care îl spunea de fiecare dată când era greu: „Vede Dumnezeu”. A ținut credința și limba românească acolo unde erau oprite, și a rămas pildă pentru tot satul.
cuvintele ei, „Vede Dumnezeu”, au ajuns să fie spuse de toți oamenii din sat, la orice necaz.
când mi-e greu
și nu înțeleg de ce,
ajută-mă să spun și eu:
vede Dumnezeu.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Viața Sfintei Magdalena de la Mălainița, doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.