Acum vreo trei sute cincizeci de ani, în satul Vânători-Neamț, s-a născut o fetiță pe nume Teodora. Tatăl ei, Ștefan Joldea, era paznic la Cetatea Neamțului.
De mică îi plăcea să se roage și își dorea să se facă maică. Părinții ei au vrut însă ca ea să se mărite, iar ea i-a ascultat. Soțul ei era om credincios, iar când a văzut cât de mult dorea ea liniștea rugăciunii, a lăsat-o să meargă la mănăstire.
Mai târziu, Teodora s-a dus și mai departe, în Munții Sihlei, și a locuit acolo într-o peșteră. Era frig și era foame, dar ea nu s-a plâns și nu a încetat să se roage.
Spre sfârșitul vieții, doi călugări au găsit-o în peșteră și au adus un preot, care a împărtășit-o. Apoi Sfânta Teodora a plecat la Dumnezeu.
păsările îi aduceau firimituri de pâine, iar apa o bea dintr-un izvor de lângă peșteră? Peștera ei se poate vedea și azi, la Sihla.
tu te-ai rugat în liniște.
Învață-mă și pe mine
să nu mă plâng
și să am inima bună.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Sinaxarul zilei, basilica.ro și doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.