Acum mai bine de o mie două sute de ani a trăit un om blând pe nume Emilian. La început a fost călugăr într-o mănăstire ridicată de Sfântul Tarasie, și toți cei de acolo vedeau cât e de bun și cât de mult îi place să se roage.
Avea și doi prieteni apropiați, tot călugări: Mihail și Teofilact. Se ajutau unul pe altul să fie mai buni, așa cum te ajuți tu cu prietenii tăi.
Mai târziu, Emilian a fost pus episcop în cetatea Cizic, adică păstor peste toți creștinii de acolo. În vremea aceea împăratul Leon poruncise ca icoanele să fie luate din biserici și din case.
Emilian nu s-a speriat. A spus limpede că icoanele sunt cinstite fiindcă ne aduc aminte de Hristos și de sfinți, și nu a vrut să le dea. A avut de suferit pentru asta, dar nu s-a răzgândit.
De aceea Biserica îl numește „Mărturisitorul”: pentru că a mărturisit adevărul cu glas tare tocmai atunci când era greu.
„Mărturisitor” este numele dat sfinților care au suferit pentru credință, dar nu au murit atunci. Cei care și-au dat viața se numesc „mucenici”.
tu ai spus adevărul
chiar când ți-a fost greu.
Ajută-mă și pe mine
să nu mă tem să fac ce este drept.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Sinaxarul zilei, calendar-ortodox.ro și doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.