Sfântul Antonie s-a născut în Egipt, în anul 250, într-o familie cu stare bună. Când era tânăr, nu împlinise încă douăzeci de ani, a auzit într-o zi în biserică un cuvânt din Evanghelie: „vinde averea ta și dă-o săracilor”.
Nu a stat pe gânduri. A împărțit tot ce avea, a lăsat-o pe sora lui mai mică în grija unei școli bune și a plecat în liniștea pustiei, ca să se roage. Rânduiala vieții singuratice a deprins-o de la un bătrân pustnic din apropiere.
Odată l-a cuprins urâtul și nu mai știa ce să facă. A ieșit afară și a văzut pe cineva care semăna cu el: împletea o funie, apoi se ridica și se ruga, apoi se așeza iarăși la lucru. Era un înger, care i-a spus: „Așa fă, și te mântuiește”.
De atunci Antonie și-a împărțit ziua între rugăciune și muncă, și s-a umplut de bucurie. A trăit o sută cinci ani, iar despre el s-a scris că oricine venea la el mâhnit pleca înapoi bucurându-se, și cine venea mâniat pleca împăcat.
mânca o singură dată pe zi, după apusul soarelui, și atunci doar pâine cu sare și apă, iar noaptea dormea pe pământ.
învață-mă să nu stau degeaba
și nici să nu uit de rugăciune.
Când mă cuprinde lenea,
trimite-mi și mie un gând bun.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: crestinortodox.ro și doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.