A doua zi după Bobotează, Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan Botezătorul. Așa se cuvenea: el este cel care a slujit la Botezul Domnului, punându-și mâna pe creștetul Stăpânului. Este una dintre cele trei sărbători mari închinate lui peste an.
Ioan s-a născut cu șase luni înaintea Domnului Iisus, în casa preotului Zaharia și a Elisabetei. Amândoi erau înaintați în vârstă și nu avuseseră copii, iar vestea nașterii lui a adus-o Arhanghelul Gavriil, pe când Zaharia slujea la Templu.
Când era încă nenăscut, iar Fecioara Maria a intrat în casa Elisabetei, pruncul a săltat de bucurie în pântecele mamei sale. Parcă știa dinainte pe Cine avea să vestească.
Mai târziu a trăit în pustie, îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă și hrănindu-se cu miere sălbatică. Nu mânca pâine și nu bea vin. Tuturor le spunea același lucru: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor”, iar pe cei care se lăsau de rele îi boteza în Iordan.
în unele icoane Sfântul Ioan este zugrăvit cu două aripi mari la spate, pentru că este numit „înger pământesc și om ceresc”.
tu ai pregătit calea Domnului
și ai vorbit fără frică.
Ajută-mă să spun adevărul
și să fac loc lui Hristos în inima mea.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: basilica.ro și ziarullumina.ro. Nimic adăugat din închipuire.