Prorocul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de venirea Domnului, pe vremea regelui Ahab. Pentru că oamenii uitaseră de Dumnezeu, a venit peste țară o secetă lungă, de trei ani și jumătate.
Dumnezeu i-a spus lui Ilie să se ascundă la pârâul Cherit. Acolo apa o bea din pârâu, iar mâncarea i-o aduceau niște corbi: dimineața îi aduceau pâine, iar seara carne.
Când a secat pârâul, a fost trimis la o văduvă săracă din Sarepta. A găsit-o la porțile cetății, adunând două lemne. Femeia mai avea doar un pumn de făină și o picătură de untdelemn, pentru cea din urmă masă a ei și a copilului. Ilie i-a cerut să împartă cu el, iar făina și untdelemnul nu s-au mai isprăvit până a trecut foametea.
La sfârșitul vieții, Ilie a lovit apa Iordanului cu cojocul lui, iar apa s-a despărțit în două și a trecut ca pe uscat. Apoi s-a arătat un car de foc cu cai de foc, și Ilie a fost luat la cer.
nu a trecut prin moarte, ci a fost ridicat la cer, și tocmai de aceea s-a putut arăta, alături de Moise, la Schimbarea la Față a Domnului, pe muntele Tabor.
Dumnezeu ți-a purtat de grijă
chiar și prin niște păsări.
Ajută-mă să nu mă tem
când lucrurile par grele.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: basilica.ro și doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.