S-a născut în satul Crăiniceni, din comuna Horodiștea, în anul 1913, și la botez a primit numele Ilie. Părinții lui, Maxim și Ecaterina, erau țărani credincioși, iar el a fost singurul lor copil.
A rămas devreme singur. Mama a murit când el avea șase luni, iar tatăl doi ani mai târziu, în război. L-a crescut bunica Maria. La școală era cel mai bun din clasă. Rudele voiau să îl facă preot, dar el le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”.
Un an mai târziu, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să îi arate ce drum să apuce. Atunci a auzit un glas de sus, care i-a spus un singur cuvânt: „Mănăstirea!”. Și-a luat cărțile sfinte, crucea și icoana Maicii Domnului din casa părintească și a plecat la Mănăstirea Neamț. Acolo a îngrijit bolnavii și a avut grijă de bibliotecă.
Mai târziu a plecat în Țara Sfântă. Ani mulți s-a rugat singur, într-o peșteră din pustia Hozevei, la care se ajungea urcând o scară înaltă. Mânca o dată pe zi pesmeți, măsline și smochine, iar noaptea dormea pe o scândură, cu o piatră drept pernă. Scria versuri duhovnicești și le dădea pelerinilor români care veneau spre Ierusalim.
a plecat la Dumnezeu în anul 1960, iar după douăzeci de ani, când a fost deschis mormântul, trupul lui a fost găsit întreg și răspândea bună mireasmă.
tu ai fost departe de casă
și nu ai fost singur niciodată.
Fii aproape de cei
care muncesc în alte țări
și adu-i cu bine înapoi.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Viața Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, doxologia.ro. Nimic adăugat din închipuire.