În cetatea Efes trăiau șapte tineri prieteni. Cel mai cunoscut dintre ei era Maximilian, feciorul mai marelui cetății. Când împăratul Deciu a poruncit ca toți să se închine idolilor, ei au rămas creștini.
Duși în fața împăratului, Maximilian a vorbit pentru toți: „Noi avem un Dumnezeu, a Cărui slavă umple cerul și pământul”. Împăratul le-a dat câteva zile de gândire, fiindcă avea de plecat din oraș.
Cei șapte s-au ascuns într-o peșteră mare de la răsăritul cetății, ca să se roage în liniște. Iamvlih, cel mai mic dintre ei, cobora din când în când în oraș după pâine. Într-o seară, după multă rugăciune, s-au așezat să mănânce și au adormit toți.
Somnul acela a ținut aproape două sute de ani. Când s-au trezit, Iamvlih a coborât iar în oraș după pâine, dar oamenii nu îi mai cunoșteau banii, iar pe biserici stăteau cruci. Așa au aflat toți că Dumnezeu îi poate ridica pe oameni din somnul morții.
doi slujbași ai împăratului, Teodor și Barbos, care erau creștini în ascuns, au scris povestea celor șapte pe niște plăci de plumb și le-au ascuns lângă peșteră. Așa s-a păstrat.
Tu ne veghezi și când dormim.
Păzește-mi somnul
și dă-mi dimineața
inimă bună și veselă.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Sinaxarul zilei de 4 august, calendar-ortodox.ro. Nimic adăugat din închipuire.