Dalmat a fost ostaș pe vremea împăratului Teodosie cel Mare și era om credincios. La un moment dat a simțit că Dumnezeu îl cheamă la o viață de rugăciune, și a plecat la mănăstire. Cu el a luat doar pe fiul său, Faust.
S-au dus amândoi la Cuviosul Isaachie, care trăia departe de lume, în liniște, și care din tinerețe se deprinsese cu toate faptele bune. Vorba lui era pe măsura vieții lui, și de aceea oamenii îl ascultau.
Odată, împăratul Valens pleca la război. Cuviosul Isaachie a venit înaintea lui și i-a spus: „Deschide, împărate, bisericile dreptcredincioșilor și vei izbândi la război”. Împăratul nu l-a ascultat și s-a mâniat pe el. Lucrurile s-au întâmplat însă întocmai cum spusese Cuviosul.
Când Isaachie a simțit că i se apropie sfârșitul, l-a pus pe Dalmat mai mare peste mănăstire. Așa a ajuns un ostaș să fie părinte al călugărilor, iar fiul lui i-a rămas alături.
mănăstirea aceea a primit mai târziu chiar numele lui Dalmat, după omul care intrase acolo ca simplu începător.
învață-mă să ascult
de cei mai mari decât mine
și dă-mi curajul
să spun adevărul cu blândețe.
Amin.
Povestea e scrisă pentru copii după: Sinaxarul zilei de 3 august, calendar-ortodox.ro. Nimic adăugat din închipuire.